Moș Crăciun vine mereu la copiii cuminți, în acest an aflându-se iar pe lista lui 40 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani din Centrul „Sfântul Spiridon” și Centrul „Sfântul Vasile” din subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, București. Moșul a venit însoțit de actorii Teatrului „Gestual Art”, care le-au oferit copiilor în dar o piesă de teatru - „Ursul, vulpea și un bărzoi”. Copiii au fost încântați de spectacol, prin reacțiile lor au fost alături de personaje dând replici, râzând, aplaudând. La sfârșitul spectacolului, Moș Crăciun și-a făcut apariția încărcat de cadouri pentru toți cei 40 de copii.
Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment care a adus un strop de magie copiilor aflați în îngrijirea statului.