Lele

Gheorghe Aurel Costel, Lele pentru cei apropiați, este un copil care își dorește să reușească în viață. Nu știe cum va reuși, însă vrea să vadă luminița de la capătul tunelului. Deocamdată vede doar lipsurile cauzate de sărăcia lucie în care trăiește. Tatăl său a murit în urmă cu câțiva ani, iar amintirea lui îi provoacă lui Lele multe lacrimi și tristețe.

Locuiește cu mama lui, care muncește cu ziua pe unde se poate, câștigând bani atât cât să asigure un trai de subzistență. Mâncarea de cartofi este prezentă aproape zilnic pe masa lor. Butelia pentru aragaz este un lux, de aceea mâncarea se pregătește de cele mai multe ori la focul făcut în curte. Pentru a-i asigura copilului un pachețel cu mâncare pentru la școală, mama trebuie să economisească timp de câteva zile.

Lele înțelege situația și nu cere mai mult mamei, dar în adâncul sufletului speră să apară soarele și în viața lui.

Pentru acest an școlar (este în clasa a VI-a la Școala nr. 1 din Mogoșoaia, județul Ilfov), Lele a avut nevoie de ghiozdan și rechizite. Mama reușise, din puținii bani câștigați, să îi cumpere câte ceva de îmbrăcat și încălțat. Astfel, Asociația "Campionii Vieții" i-a oferit un ghiozdan nou și toate rechizitele necesare. La vederea lor, Lele a fost cuprins de un val de fericire și recunoștință la adresa reprezentantului asociației. Sunt foarte puțini cei care i-au întins o mână de ajutor de-a lungul timpului.

Acesta este un prim pas pe calea ajutorului ce urmează să-l primească Lele din partea Asociației "Campionii Vieții".

Succes în noul an școlar, Lele!

Decembrie 2014 - Pentru unii oameni, iarna înseamnă zăpadă, munte, pârtia de schi, săniuș, sărbători petrecute alături de cei dragi... Pentru alți oameni, din ce în ce mai mulți, iarna înseamnă mult frig în casă, frig căruia nu îi pot face față. Este și cazul familiei Gheorghe. În lipsa unui venit constant, doamna Elena Gheorghe nu a putut cumpăra lemne pentru foc. A mai adunat crenguțe uscate din pădure, însă insuficiente pentru a asigura un aer călduț în casă și pentru a găti obișnuita mâncare de cartofi pe plita sobei.

Într-o zi, când frigul din casă a devenit insuportabil, doamna Gheorghe a luat o hotărâre extremă: pentru a avea cu ce să încălzească micuța cameră în care locuiește cu cei doi copii și o nepoțică de 3 ani, a tăiat patul, păstrând salteaua pentru a dormi pe ea.

Aflând acestea, membrii Asociației "Campionii Vieții" au donat o cantitate de lemne suficientă cât să acopere o mare parte din necesarul de lemne pentru această iarnă, iar din partea unor persoane cu suflet mare, familia Gheorghe a primit două canapele care să înlocuiască patul transformat în lemn pentru foc.

Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat la soluționarea acestei situații.

25 decembrie 2015 - Deoarece Sărbătorile nu pot fi fericite când masa este goală, Asociația "Campionii Vieții" a donat familiei Gheorghe suficiente alimente tradiționale, precum și alimente de bază. Astfel, Sărbătorile de iarnă au fost mai liniștite și fericite.