Tabăra din viața ta

În anul 2008, Asociația "Șansa ta" a lansat proiectul "Tabăra din viața ta" prin intermediul căruia se dă posibilitatea copiilor instituționalizați și celor din familii sărace, care au rezultate bune la învățătură, să meargă într-o tabără educativă.

În perioada 17-24 august 2014 a fost organizată o tabără de vară pentru adolescenți, care s-a bazat pe dezvoltarea abilităților creative și artistice: pictură pe sticlă, desen, modelaj și muzică. Astfel, adolescenții au fost încurajați să dea frâu liber imaginației și spontaneității. De asemenea, au mai fost organizate acivități sportive, ca de exemplu: cățărări, tras cu arcul, coborâri cu tiroliana, concursuri de orientare în pădure.

Având în vedere toate aceste aspecte, Asociația "Campionii Vieții", la solicitarea expresă a Asociației ”Șansa Ta”, a dorit să se implice în acest proiect și a sponsorizat participarea în această tabără a doi adolescenți cu rezultate bune la învățătură.

Asociația ”Campionii Vieții” a sponsorizat participarea a doi tineri (din totalul de doisprezece) în această tabără deoarece acest gen de proiecte oferă copiilor șansa de a-și descoperi abilități și talente ce pot fi valorificate ulterior.